Parmigiana de dovlecei


Ingrediente:
1 kg dovlecei medii
120 grame parmezan ras ( eu am folosit parmegiano reggiano)
6 linguri de pesmet
5 oua
400 grame mozzarella taiata felii subtiri
2 catei de usturoi
o jumatate de legatura de patrunjel
sare, piper
ulei

Mod de preparare:
Dovlecei i-am taiat pe lung in felii subtiri*.
Am pus la incins o tigaie-gratar, am uns-o cu putin ulei si am prajit** feliile de dovlecel pe ambele parti. Am presarat putina sare peste feliile prajite.
Intr-un vas am batut bine ouale cu usturoiul pisat, patrunjelul tocat si 4 linguri de parmezan ras. Am condimentat cu sare si piper, dupa gust.
Intr-un alt vas am amestecat restul de parmezan cu cele 6 linguri de pesmet.
Intr-un vas termorezistent suficient de mare am asezat  intr-un strat cateva felii de dovlecel, apoi felii de mozzarella si am presarat cateva linguri din amestecul uscat de parmezan. Am turnat putin din amestecul de oua. Am continuat sa asez in straturi toate ingredientele, astfel incat ultimul strat sa fie cel de felii de dovlecel, acoperite de amestecul de oua ramase. Nu am rezistat si mai ras deasupra   putin parmezan ... ca ne place, si daca tot e parmigiana atunci sa fie branza din abundenta!
Am dat vasul la cuptor,  setat la o temperatura 180 de grade Celsius, si l-am lasat pana ce s-a rumenit putin deasupra, sa fi fost vreo 30-45 de minute.
Parmigiana gata scoasa din cuptor este numai buna de servit!
Noua ne place foarte mult, are tot ce-i trebuie ... multa branza, si nu orice branza, mozzarella! ... Si da, seamana cu o lasagna ... dar nu e ... este parmigiana! ... sincer, astept cu nerabdare sa se coaca vinetele sa prepar o parmigiana buna buna de sa te lingi pe degete!

* eu am ales sa le tai de 2 mm grosime, insa se poate obta pentru o grosime de pana 1 cm( pe care va sfatuiesc sa o alegeti, dar la gusturi nu ma bag ...).
**  feliile de dovlecel, taiate mai gros se pot da prin faina si praji intr-o baie de ulei. Scoase din ulei se aseaza pe o hartie absorbanta pentru a trage uleiul in exces. Eu prefer sa le prajesc intr-o tigaie gratar, folosind ulei doar atat cat sa ung putin tigaia.


Un comentariu:

  1. Simplu de facut si destul de gustos. Cred ca ar trebui sa incerc deoarece este sezonul dovleceilor:) Am in gradina din 6 seminte de dovlecel am aproape 20 de dovlecei medii. Ce este surplus sunt dispus sa donez. P.S. nu plantati dovleceii pe un loc bine gunoit...se face supraproductie:)

    RăspundețiȘtergere