Se afișează postările cu eticheta Menta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Menta. Afișați toate postările

Couscous Tabbouleh - o salata libaneza de cuşcuş

DSC_005411

Ingrediente:
(2 portii)
120 grame cuscus (am folosit cuşcuş instant)
180 ml apa (atat era specificat pe cutie ca trebuie pentru 120 de grame de  cuşcuş )
1/2 ardei kapia
1/2 ardei galben
1/2 ardei verde (eu am folosit 2 ardei iuti verzi destul de maricei)
5-6 rosii cherry/2 rosii medii
3 fire ceapa verde/o ceapa alba sau rosie medie
(eu am adaugat si cateva fire de chives)
4 linguri ulei de masline (optional)
sucul de la 1/2 de lamaie
patrunjel
menta (optional - nu oricui ii place menta, desi ea da un gust deosebit salatei)
sare, piper

Am pus la fiert apa cu un praf de sare si o lingura de ulei. 
Cand apa a inceput sa fiarba am turnat-o peste cuşcuş si am acoperit cu un capac.
Dupa 5 minute am ridicat capacul am amestecat usor cu furculita in  cuşcuş pentru a-l afana. Am lasat  cuşcuşul sa se raceasca. ( Pentru a putea face salata cuscusul trebuie lasat sa se raceasca.)
Intre timp am pregatit legumele pentru salata de cuşcuş.
Ardeii i-am taiat in fasii subtiri, pe care le-am tocat marunt. 
Rosiile le-am taiat in doua si cu lingurita am scos semintele. Pulpa rosiilor am tocat-o marunt.
Ceapa verde am taiat-o rondele maruntele.
De la 1/2 de lamaie(am folosit o lamaie mai mare si zemoasa) am stors sucul.
Patrunjelul si menta le-am tocat marunt.
Pentru salata am folosit 1 legatura mica de patrunjel proaspat si cateva fire de menta.
Cantitatea legumelor si a verdeturilor folosite pentru salata poate varia in functie de preferinta fiecaruia. Ador menta in salata aceasta de cuşcuş. S-a intamplat sa nu am menta proaspata si atunci am folosit menta uscata si tot a fost buna salata. Ultima data cand am facut salata am adaugat si 2 linguri generoase de stafide si nu-mi pare rau, am sa mai pun si alta data!
Cand cuscus s-a racit l-am amestecat cu legumele si ierburile aromatice tocate, 3-4 linguri de ulei si sucul de lamaie (cine doreste poate adauga si coaja rasa de la 1/2 lamaie). Am asezonat salata cu sare si piper.
Salata aceasta o pregatesc cu jumatate de ora, chiar o ora inainte de a o servi, pentru a permite o contopire a aromelor. Eu pregatesc mereu portie dubla, sa ma si pentru a doua zi cand salata e parca si mai buna.

DSC_005211

Cartofi cu sos de busuioc


Ingrediente:
600 grame cartofi 
a mana frunze de busuioc
cateva frunze de menta
2 bucati de ansoa
1 lingura de capere
5 linguri de ulei de masline
1 lingura suc de lamaie
sare
boabe de piper

Cartofii bine spalati si curatati de pamant, i-am frecat cu sare pentru a indeparta coaja fina. Cartofii,  taiati in 2-4 parti ( sa fie cat de cat de marime egala pentru a se fierbe in acelasi timp) i-am la fiert in apa cu sare. Cand s-au fiert i-am scurg de apa si se lasa deoparte, intr-un vas bine acoperit si invelit intr-un prosop de bucatarie pentru ai pastra calzi.
In blender am pus frunzele de busuioc, menta, bucatiile de ansoa bine scurse de ulei, sucul proaspat stos de lamaie, uleiul de masline si cateva boabe de piper. Am mixat, la viteza cea mai mica cam 1 minut( cu pauze dese ca sa nu se oxideze busuiocul), cat sa obtin un sos gros. Am adaugat la urma si caperele si am mai mixat cateva secunde.
Cartofii i-am servit pe farfurii incalzite, iar sosul de busuioc l-am turnat pe deasupra si am presat putin piper proaspat macinat  ... un deliciu mediteraneean!


Sursa: Dieta Mediteraneeana. Plante aromatice,legume,fructe de Myrsini Lambraki

Fasole uscata la cuptor


Acum cateva saptamani Dani, posesoarea unui jurnal de gradina deosebit …unde gasesti imagini superbe, cu florile, cu plantutele din gradina ei … in care-i place sa petreaca  mult timp,  la adapost de “lumea dezlantuita”, dupa cum insasi ea marturiseste … si se vede ca pune mult suflet si pasiune …mi-a dat  indicatii, pretioase pentru mine, in  preparare unei mancari grecesti clasice,  fasole uscata la cuptor … o reteta care m-a tentat din prima si am vrut sa o prepar neaparat. 
Zilele trecute s-a invite ocazia si am pus la bataie 500 grame de fasole elefant, al carei aspect ma incanta la nebunie, 4 morcovi noi, de la buna din gradina, cate o legatura de patrunjel si marar, vreo 15 frunze de menta, 2 fire ceapa verde si 2 de usturoi verde, o cana si jumatate de sos de rosii, o mana de urzici congelate in primavara( Dani spunea sa pun spanac, dar nu am mai avut asa ca am folosit o portie mica de urzici oparite si congelate) , o ceasca de ulei de masline, o ramura de cimbru, 10 boabe de piper si sare.
Am pus fasole, inmuiata de cu o seara inainte in apa, a la fiert cu cimbrul si boabele de piper. Ceapa, usturoiul si morcovul, curatate, le-am taiat rondele, iar frunzele le-am tocat.
Fasolea fiarta pe jumatate am strecurat-o si am amestec-o bine cu morcovii, frunzele tocate, ceapa, usturoiul si urzicile si am asezat-o intr-un vas termorezistent  mai inalt. Am turnat apoi peste sucul de rosii, uleiul si apa cat sa cuprinda fasolea.
 Am dat vasul la cuptor, la un foc mic, pana ce fasolea s-a fiert bine. Dani spunea sa adaug apa daca mai este nevoie, zis si facut! 
Cand fasolea s-a fiert am oprit cuptorul si am mai lasat-o in cuptor, pentru jumatate de ora cat fasolea sa absoarbe bine sucurile din vas …la sfarsit am adaugat si putin sare gronjuroasa.
 ... A iesit o fasole gustoasa si satioasa, pe care am mancat-o asa simpla! A doua zi a fost la fel de buna, chiar si rece!


O reteta delicioasa!  
Multumesc frumos Dani!

Sarmalute cu sos de menta

Sarmalute umplute cu carne de oaie cu un aromat sos de menta...suna cumva altfel, de cum am fost noi obisnuiti ... ce sa caute menta in sarmale si de ce si cu sos de menta?....eeeee pentru asta trebuie sa incerci sarmalele acestea, dar neaparat cu sosul de menta ... caci fara... nu au nici un farmec!

Tin minte, ca acum 5 ani am gustat prima data sarmale turcesti si am ramas impresionata de gustul lor, mult diferit de al nostru. Bucataria turceasca este senzationala, o combinatie de ingrediente si gusturi, unele ne sunt familiare, iar altele nu .....
Bucataria turceasca ramane pentru mine o bucatarie de senzatie!


Ingrediente sarmalute:
20 foi de spanac elvetian/spanac obisnuit/frunze vita de vie/ varza dulce
*eu am folosit 40 de foi de spanac elvetian pentru a face sarmalele mai mici, asa-mi plac mie...stiu ca ia mult timp....dar dupa munca si rasplata!
2 ceapa alba medie
450 grame carne macinata de oaie
4 linguri de patrunjel tocat
4 linguri de menta tocata
2 linguri de marar
1 lingura de cimbru uscat
4-5 linguri sos de rosii
piper, sare dupa gust
5 linguri de orez

Mod de preparare:
Am tocat marunt ceapa si am asezat-o intr-un bol. Peste ceapa am pus carnea, ierburile tocate, sosul de rosii, 1 lingura de sare si 1 lingurita de piper, proaspat macinat. Am amestecat bine toate ingredientele cu mana. 
Intr-un vas am pus apa la fiert, cand a inceput sa dea in clocot am luat, pe rand, cate o frunza de spanc si am imbaiat-o cateva secunde, atat cat sa se inmoaie putin. Am asezat frunza de spanac pe un fund de lemn, i-am indepartat codita. Cu dosul de fund al unui cutitas am presat nervurile pronuntate ale frunzei, pentru a face mai usoara plierea ei. 
In mijlocul frunzei am pus putin din amestecul de carne si am rulat sarmaluta....
Am repetat aceeasi pasi cu restul de frunze pana ce am terminat tot amestecul...in total 35 de sarmalute...


Pe fundul unui vas adanc am asezat 4 frunze de spanac si mai apoi toate sarmalutele, in straturi .... 
Optional, intre straturi se poate turna si putin ulei.
Am turnat apa peste sarmalute, cat sa le acopere. Am asezat o farfurie intoarsa peste ele si am dat vasul la cuptor, la o temperatura de 190 de grade, fara a acoperi insa vasul, vreme de doua ceasuri ...

  

Se servesc fierbinti cu sos de iaurt cu menta si cui ii place si cu paine!
La asa o bunatate mi-am cam fript si dej'tele...

Ingrediente sos de menta:
100 ml smantana
100 ml iaurt
2 linguri de menta tocata
2 catei de usturoi*
sare, dupa gust

Toate ingredientele le-am pus untr-un bol si le-am amestecat bine pana am obtinut o pasta cremoasa.
* eu am folosit usturoi verde


Sursa: Classical Turkish Cooking, de Ayla Algar
________________________________________________________________

Cu aceasta reteta particip la provocarea  Dulce Romanie a lunii Iunie, gazduit de Antonina S.. Ingredientele lunii iunie sunt menta si ciresele...super alegerea. Ador ambele ingrediente!

Kebab de oaie



Ingrediente:
500  grame carne tocata de oaie
*eu am folosit pulpa
3 linguri de nuca prajita si tocata
1 ou
1 ceapa rosie taiata marunt
2 linguri de menta tocata
2 lingurite de garam masala
1 lingurita de fulgi de ardei rosu iute(optional)
1 lingurita de coriandru macinat
1 lingura de sare, dupa gust
2 catei de usturoi(optional, eu nu am pus)
12 bete frigarui de bambus.
ulei pentru uns gratarul

Mod de preparare:
Toate ingredientele le-am amestecat bine. Amestecul l-am pus la rece pentru 1 ora. 
Am scos carnea din frigider si am impartit carnea in 12 parti egale. Cu degetele inmuiate in apa rece, am modelat kebaburile pe betele de bambus. 
***Betele de bambus e bine a fi tinute cateva mine in apa, pentru a preveni arderea lor in timpul frigerii pe gratar a kebaburilor.
Am pus gratarul la incins...uns bine cu ulei si am asezat kebaburile unul langa altul...le-am intors din cand in cand pentru a se praji bine pe toate partile....


Intr timp am pregatit si garnitura de orez simplu, de data aceasta am folosit un orez basmati, bun, aromat. Am scos chutney-ul din frigider ... si am asteptat kebaburile!
Fotografiile mele nu pot spune multe si n-au nici macar parfum....din pacate!....dar kebaburile au fost foarte bune.


Friptura de manzat cu menta

Gandul si acum imi este la puiul gatit saptamana trecuta, la cum sfaraiau cuburile de carne, de ciuperci si mar, atunci cand am turnat vinul peste ele in tigaie....un nor de aburi cu un parfum dulce-ametitor de vin, ma naucit. Am inchis ochii imediat, doar ca sa simt amalgamul de miresme imbatatoare care se ridica din tigaie...oh, da si ce mai miresme, iar pentru asta, cu siguranta, voi repeta experienta culinara.
Dar acum trec mai departe si va prezint o alta reteta care zic eu ca merita, tot din 3 pubblicazioni indispensabili in cucina: Cucina veloce, Primi piatti, Cucina leggera"/2010, o friptura de manzat cu menta, multa menta....o reteta rapida si usoara, dupa cum scriau in revista, si care asa s-a si dovedit.
Friptura a iesit peste nivelul asteptarilor mele, cu un gust dulce-racoritor.

Ingrediente:
(pentru 4 portii)
400 grame carne de manzat
o mana de frunze de menta proaspete
4-6 cuisoare
3 catei usturoi
1/2 ceasca de vin alb
2 linguri de ulei
sare, piper

Mod de preparare:
Se taie carnea felii de 1-1,5 cm, optional se pot bate putin cu batsnitzel. Intr-un vas termorezistent se aseaza frunzele de menta tocate grosier, catei de usturoi zdrobiti cu palma si cuisoarele. Se aseaza in vas una langa alta feliile de carne. Apoi, peste feliile de carne se toarna usor uleiul si vinul. Se pune capacul peste vas, daca nu are merge si o folie de aluminiu, si se da la cuptor, incalzit in prealabil la o temperatura de 200 de grade Celsius. Se lasa la cuptor, acoperit cu capac, pentru 15 minute cat sa fiarba putin inabusit, apoi se indeparteaza pentru a se rumeni putin sau mai mult, dupa gustul fiecaruia. Feliile de carne se intorc pentru a se rumeni egal. Se scoate vasul din cuptor, si se condimenteaza cu sare si piper, dupa gust. 
Se serveste imediat.
Si cum imi place mie menta si tot as experimenta cu ea, am servit friptura cu un sos de iaurt cu menta.
Ingredientele pentru sosul de iaurt cu menta: 140 grame iaurt ,2 linguri de smantana, 1lingura de frunze proaspete de menta maruntite fin, sare si piper dupa gust. Am batut iaurtul cu smantana, am adaugat menta si am condimentat cu sare si piper. Am dat sosul la rece, si l-am scos cand am pun friptura pe masa.